Poveste de model. Petre Condrat a dat podiumul de modă pe podiumul de premiere. După nouă ani, din nou în canoe, la europene. Azi, trage pentru medalie

Poveste de model. Petre Condrat a dat podiumul de modă pe podiumul de premiere. După nouă ani, din nou în canoe, la europene. Azi, trage pentru medalie
  • Publicat:
  • Actualizat:

Revenire spectaculoasă în sportul românesc. La nouă ani de la retragere campionul mondial la canoe Petre Condrat (33 de ani) s-a întors în marea performanță și trage sâmbătă pentru o medalie la Campionatele Europene de la Brandenburg (Germania). Din 2005, de la ultima prezență la o competiție majoră (CM de la Zagreb, unde a obținut argint la C4 1000 m), Condrat a înlocuit luciul apei cu podiumurile de modă, el ajungând unul dintre cei mai apreciați manechini ai designerului Cătălin Botezatu.

După ce numele lui a fost implicat în scandalul tablourilor furate în noaptea de 15 spre 16 octombrie 2012 din Muzeul Kunsthal din Rotterdam, Petre Condrat a renunțat la prezentările de modă și a revenit la prima dragoste. „Am început efectiv antrenamentele în luna februarie a acestui an. Am avut o discuție cu cei de la Steaua, ultimul club pentru care am activat, și cu susținerea lor am intrat într-un program intensiv. Am fost mai întâi la munte, apoi am ieșit pe apă. Nu sunt în forma sportivă din urmă cu nouă ani, dar pot să spun că sunt pe drumul cel bun. M-am concentrate numai pe sport, am renunțat la modă. Am încercat să fac o prezentare, dar cum astfel de evenimente se prelungesc până spre dimineață, nu mi-am revenit trei zile”, a declarat Petre Condrat pentru ProSport, chiar înainte de a pleca la Campionatele Europene din Germania.

Selecția pentru europene a fost dură, dar Petre Condrat (foto, în plan îndepărtat)  nu și-a pierdut deprinderile căpătate încă din copilăria trăită la Carcaliu (Tulcea). După o verificare la Cupa Mondială de la Szeged (Ungaria), unde a tras la dublu alături de Iosif Chirilă (s-au clasat pe locul 5), Condrat și-a câștigat dreptul de a merge la competiția continentală, unde a fost înscris la C1 500 metri și la C4 1000 metri. Dacă în prima probă a tras vineri, terminând pe locul șase în seria sa, sâmbătă canoea de patru, prezentă direct în finală, are șanse mari la podium. „Pentru mine ar fi o mare realizare să iau medalie la prima competiție majoră de la revenire. Ar fi o motivație puternică pentru a continua în vederea Jocurilor Olimpice de la Rio”, a mai declarat Condrat. În 2003, la Gainesville (SUA), el a câștigat medalia de aur în proba de canoe patru – 500 metri.

Pentru medalie se vor bate, cu șanse mari de reușită, și cei mai titrați sportivi din actuala generație, Liviu Dumitrescu Lazăr și Victor Mihalachi. Cei doi multipli campioni mondiali și europeni s-au calificat direct în finala de la canoe dublu – 1000 metri (probă olimpică), cu al doilea timp (cursa este sâmbătă). Duminică, ei vor mai avea șanse la medalii și la C2 500 de metri, unde și-au asigurat de asemenea prezența direct din prima cursă. România va mai fi prezentă sâmbătă în finala feminină de kaiac 4 – 500 metri (Irina Lauric, Iuliana Andreea Țăran, Roxana Borha, Bianca Pleșca), dar și duminică, în finala masculină de kaiac 4 – 1000 metri (Alin Anton, Traian Neagu, Petrus Gavrilă, Toni Ioneticu).

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
De ce a fost eliminată Ștefania Ștefan. Acuzații dure la adresa Pro TV după ultimul episod Survivor All Stars
De ce a fost eliminată Ștefania Ștefan. Acuzații dure la adresa Pro TV după ultimul episod Survivor All Stars
”Veste bună pentru Horațiu Moldovan”. Anunțul venit din Spania
”Veste bună pentru Horațiu Moldovan”. Anunțul venit din Spania
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Are 77 de ani și arată SPECTACULOS! Solista are și iubit TINEREL: regulile pe care le respectă cu sfințenie
Are 77 de ani și arată SPECTACULOS! Solista are și iubit TINEREL: regulile pe care le respectă cu sfințenie
Ronald Gavril, lovitură URIAȘĂ pentru Anamaria Prodan. Răsturnare de situație în cuplul lor. Încă un bărbat care o dezamăgește
Ronald Gavril, lovitură URIAȘĂ pentru Anamaria Prodan. Răsturnare de situație în cuplul lor. Încă un bărbat care o dezamăgește
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
"Cam un 4.000 de lei ca să trăieşti decent". Ofertele angajatorilor pentru tineri, la târgurile de joburi
Tehnologia ULUITOARE care a generat CĂLDURĂ de peste 1.000 grade Celsius
Tehnologia ULUITOARE care a generat CĂLDURĂ de peste 1.000 grade Celsius
Strigătul disperat al fiicei milionarului român care a ajuns falit, la fel ca Irinel Columbeanu: Şi unui câine îi dai o pâine!
Strigătul disperat al fiicei milionarului român care a ajuns falit, la fel ca Irinel Columbeanu: Şi unui câine îi dai…
Ea este noua iubită a lui CRBL! Și-a găsit alinarea în brațele unei puștoaice, după divorț
Ea este noua iubită a lui CRBL! Și-a găsit alinarea în brațele unei puștoaice, după divorț
Mașinile care au primit interzis pe șosele. Se aplică din 20 Mai, ora 00:00
Mașinile care au primit interzis pe șosele. Se aplică din 20 Mai, ora 00:00
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a îngrozit România
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a îngrozit România
Acum păpușă, în trecut mătușă! Cum arăta Inna înainte să fie celebră
Acum păpușă, în trecut mătușă! Cum arăta Inna înainte să fie celebră
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Profesoară în vârstă de 30 de ani, găsită vinovată după ce a făcut sex cu doi elevi minori. Ce îi scria unuia dintre tinerii de 15 ani VIDEO
Profesoară în vârstă de 30 de ani, găsită vinovată după ce a făcut sex cu doi elevi minori. Ce îi…
Toleranţă zero pentru dezinformare: A fost lansat primul mecanism oficial de raportare a conţinutului deepfake din România
Toleranţă zero pentru dezinformare: A fost lansat primul mecanism oficial de raportare a conţinutului deepfake din România
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
×